| Descoperirea din Bucegi! |
|
|
Pagina 6 din 12 Adevărul începe să se reveleze Ce i-a putut determina pe cei mai mari masoni ai lumii să se orienteze cu atât de mare interes spre România! Există unele profeţii foarte secrete făcute de doi mari sfinţi creştini la începutul secolului trecut şi se referă la viitorul României în contextul întregii omeniri. De asemenea, există un pergament foarte valoros în marea bibliotecă de la Vatican care expune aceeaşi problemă în legătură cu teritoriul României, situaţie aproape de neconceput pentru mentalitatea şi orgoliul marilor state şi puteri ale lumii. În arhiva secretă a Muzeului de Istorie din Viena, se află un document foarte vechi care expune trecutul istoric extrem de îndepărtat şi totodată fabulos al civilizaţiei care a existat în acele timpuri pe teritoriul României. Iată deci toate aceste surse diferite care se referă la aceleaşi lucruri. Există multe aspecte care se corelează. Profeţiile afirmă că este o problemă de doar câţiva ani până la apariţia semnelor care vor atrage atenţia asupra acestui teritoriu. Francmasonii sunt foarte atenţi la această ţară, deoarece ei ştiu că cea mai mare problemă pentru ei, la nivel planetar, o reprezintă acest loc. Ei înşişi cunosc foarte bine profeţiile în legătură cu viitorul apropiat al României şi ştiu că cele mai multe probleme le vor avea chiar din această zonă a globului. Aşa se explică intrigile şi maşinaţiile lor de culise în economia şi politica ţării, tocmai pentru a-şi asigura acest control şi pentru a genera fel şi fel de grupări ciudate pe care le susţin şi le finanţează cu sume fabuloase de bani. În aceste grupări ei atrag oameni naivi, cu un caracter slab, dar avizi de câştiguri facile, care sunt dispuşi chiar sa-şi vândă sufletul numai pentru a parveni în aşa-zisa societate înaltă şi bogată. Scopul acestor mini-organizaţii este acela de a bloca orice tentativă de dezvoltare spirituală sau de normalitate socială şi economică a populaţiei, creând totodată impresia că activitatea lor este asiduă tocmai în aceste domenii. Insistenţa cu care acţiona venerabilul Massini arăta că problema era de maximă importanţă atât pentru francmasonerie, cât şi pentru întreaga ţară. De ce oare senior Massini nu a intervenit prin canale diplomatice foarte înalte, oficiale? Elita masonică nu dorea deloc publicitate în această problemă. În plus, au şi ei anumite limite ale influenţei politice, care diferă de la ţară la ţară. De aceea, păstrarea unui secret ferm în privinţa descoperirii din munţii Bucegi, era de maximă importanţă. Masoneria menţine România în mocirlă Ei au tot interesul să menţină acest popor la un grad de sărăcie şi prostie care a atins cote aproape incredibile. Politica lor a devenit în ultimul timp destul de evidentă. Aproape că nu se mai obosesc să ascundă acest lucru, aparenţele fiind menţinute doar de ipocrizie şi minciună care arată sfidarea fără limite şi totala lipsă de respect pentru naţiune. Politica lor stranie şi vicleană urmăreşte să secătuiască material acest popor şi să-l aducă la acea stare abulică de totală dependenţă, impunând fel de fel de împrumuturi externe de ajutorare care creează obligaţii. Scopul principal este de a menţine oamenii în această stare ciudată. În multe cazuri au reuşit. Dacă lucrurile vor continua aşa şi nu va exista o trezire a elementelor de răspundere, e posibil ca această stare critică să continue şi chiar să se amplifice. De aceea e important ca oamenii să afle care sunt cauzele care stau la baza acestei situaţii care există la nivel naţional şi chiar mondial. E ca un efect de avalanşă în care – după atingerea unui punct critic de 5% din populaţia ţării – dezvoltarea lui să fie exponenţială ducând la deschiderea sufletească şi trezirea celorlalţi. |
||||||||||||||
| < Precedent | Urmator > |
|---|

