|
Pagina 2 din 3
Prin Bakhti (curent de devoţiune) se insistă asupra harului divin ca unic mod de
salvare. Omul nu este agentul propriei eliberări din ciclul reîncarnărilor.
Hinduismul culminează printr-o mistică a eliberării, dar nu şi prin explicarea
răului şi morţii prin reîncarnare. Este aici o mare diferenţă faţă de ezoterismul
occidental care se consideră ca derivând din hinduism. Pentru Albert
Schweitzer, această mistică este legată de o negare a lumii, de o concepţie
pesimistă a existenţei; această idee este contemporană cu predominanţa ideii de
reîncarnare, ea este de asemenea legată de o viziune pesimistă a materiei şi
istoriei. Ideea de reîncarnare este centrată total asupra omului şi faptelor sale.Buddhismul
Buddhismul, ca şi hinduismul, crede în existenţa unei relaţii strânse între reîncarnare şi legea karmei. Sunt totuşi numeroase diferenţe faţă de hinduism.
Privind concepţia eliberării, omul se poate elibera singur de lume şi de
suferinţă. Terapia se bazează pe critica iluziilor legate de dorinţă şi pe renunţare;
ea propune un demers mai puţin mistic, cât psihologic. Accentul nu este pus pe
fuziunea cu brahman, ci pe detaşarea care conduce la Nirvana, înţeles ca o
privaţiune de orice dorinţă, ca un calm desăvârşit.
Non-permanenţa sufletului: continuitatea subiectului uman nu este decât
iluzie şi aparenţă. Nu se are în vedere nemurirea sufletului. Sufletul este un flux,
o curgere, o transformare neîncetată. Doar curgerea vieţii pare să asigure continuitatea
reîncarnărilor.
Nirvana: în budismul clasic este definit într-o manieră negativă. El nu este
de fapt nimic, nu este un loc, el exprimă starea de eliberare, de non-dorinţă. Dar
anumite secte îl văd ca pe locul de beatitudine, de fericire deplină atinsă la
sfârşitul procesului de eliberare de către individul care a trecut printr-o serie de
reîncarnări.
Alte curente de gândire:
Gnosticismul: este o ipoteză iudeo-crestină alcatuită din mai multe
curente crestine aparute în cursul celui de-al doilea secol după Hristos. Printre
altele, această ipoteză atribuie lui Hristos teoria dupa care Ioan Botezatorul ar fi
fost Ilie reîncarnat.
Cabala ebraică: există din vremea celui de-al doilea secol după Hristos,
dar propăşirea ei s-a făcut între sec. 13-16. Este o teosofie în formă ebraică.
Cabaliştii nu sunt toţi de acord asupra ideii de reîncarnare. Sunt multe adaptari
succesive, care dau impresia de a te găsi în faţa unei compilări doctrinare, în
care reîncarnarea işi joacă rolul în funcţie de problemele care se ivesc în
conştiinţa populară.
Filozofii moderni: Ideea de reîncarnare a atras mult o serie de filozofi moderni. Pentru Lessing (1729-1781), aceasta constituie o ipoteză, pentru Arthur Schopenhauer (1786-1860), ea este un element important al unei filozofii
extrem de pesimiste (care ar putea fi prezentată ca o filozofie a plictiselii).
Spiritismul: Reîncarnarea se regăseşte în curentul spiritist al lui Allan Kardec (1804-1869). Influenţa sa a fost foarte mare în sec. 19 şi se mai păstrează înca reminiscenţe importante în Brazilia şi Filipine.
|
