Mihaela Frunza - Feminitate si occultism

Index articole Mihaela Frunza - Feminitate si occultism Pagina 2 Pagina 3 Pagina 4 Pagina 5 Pagina 2 din 5 1) Centralitatea acordatã ideii de “experientã”; leitmotivul este: nu trebuie sã crezi, trebuie sã experimentezi. 2) Obiectivul adeptilor este transformarea de sine datoritã unor tehnici psihocorporale sau psihoesoterice: yoga, meditatie, dansuri sacre etc. 3) Mîntuirea vizatã priveste viata pe pãmînt si este conceputã dupã criteriile dominante în societatea actualã (ea implicã de pildã sãnãtatea). 4) Predominã o conceptie holistã despre lume, care refuzã separarea dualistã a religiilor abrahamice (a umanului de divin, a lumii materiale de cea supranaturalã). 5) Se manifestã un optimism în ce priveste posibilitatea omului de a se dezvolta, în ce priveste evolutia lumii. 6) Este propovãduitã o eticã a dragostei, suficientã pentru a asigura un comportament just, atîta vreme cît originea rãului nu este pãcatul, ci frica sau ignoranta. 7) Este practicat un joc al harismei, cîtã vreme nebuloasa mistico-esotericã este alcãtuitã din grupuri de afinitãti organizate în jurul unor lideri alesi individual si recunoscuti pentru calitãtile lor. A. Faivre stabileste mai multe elemente fundamentale a ceea ce s-ar putea numi fondul comun al credintelor de tip esoteric: 1. Natura este gînditã ca fiind vie, iar cosmosul ca fiind complex, plural si ierarhizat. Magia s-ar sprijini pe cunoasterea retelelor de simpatie si antipatie care leagã lucrurile si fiintele. 2. Între microcosmos si macrocosmos pot fi stabilite corespondente; publicul contemporan cautã aceste corespondente ca termeni comuni ai diferitelor traditii, presupunînd o omogenitate de bazã între conceptiile asupra sacrului. 3. Imaginatia vizionarã, pe care se bazeazã orice gîndire esotericã, se serveste de simboluri si imagini cu scopul cunoasterii medierilor între lumea supranaturalã si naturã. 4. Orice cunoastere esotericã se transmite fie prin traditie autenticã institutionalizatã, fie printr-un raport initiatic între maestru si discipol. 5. La acestea se adaugã ideea subiacentã a posibilitãtii ameliorãrii omu­lui si naturii, care sustine diversele variante ale “salvãrii” omu­lui si naturii, a posibilitãtii metamorfozei, a transmigrãrii sufletelor si a unei a doua nasteri

Caracteristicile vrãjitoriei contemporane

Printre componentele “nebuloasei mistico-esoterice” se numãrã si revigorarea traditiei vrãjitoriei. În cele ce urmeazã, ne vom ocupa cu precãdere de acele ramuri ale vrãjitoriei care s-au dezvoltat în ultimele decenii în subcultura ocultã britanicã, de unde au migrat în alte tãri, în special în S.U.A. Existã în principal douã ramuri majore ale vrãjitoriei: mai întîi Wicca sau vrãjitoria traditionalã (traditional witchcraft) fondatã de Gerald Gardner (1954) si apoi vrãjitoria feministã (feminist witchcraft), promovatã de feminismul radical care exploateazã consecintele lucrãrilor lui Jules Michelet (1862), Matilda Gage (1893) si Margaret Murray (1921). Diferenta principalã constã în faptul cã în vrãjitoria traditionalã este venerat un cuplu de zei – Marea Zeitã si Zeul Încornorat (The Great Goddess and the Horned God), în timp ce vrãjitoria feministã acordã importantã doar Zeitei, în diversele sale întruchipãri.

Existã apoi o diferentiere în interiorul vrãjitoriei feministe între feministele liberale, care includ si bãrbati printre membri si feminismul Dianic (Dianic feminism), întemeiat de Zsuzsanna Budapest (1970), care nu acceptã decît femei, în general lesbiene.

Sintetizînd mai întîi diferentele dintre aceste grupuri, Elizabeth Puttick aratã cã domeniile de divergentã sînt trei: sexualitatea, autoritatea si clasa. Feministele vrãjitoare considerã cã accentul pus de Wiccani pe polaritatea genurilor este heteroxist si irelevant; în replicã, Wiccanii sustin cã în felul acesta este recuperatã totalitatea. Mai departe, adeptii Wicca sînt majoritar heterosexuali, întrînd în conflict cu feminimul Dianic. În ce priveste autoritatea, adeptii Wicca acordã privilegii sporite Marelui Preot si Marii Preotese, în timp ce vrãjitoarele feministe favorizeazã structuri mai deschise si mai libere, unele preferînd chiar sã lucreze singure. În ultimul rînd, adeptii Wicca apartin asa-numitei middle-class si uneori chiar claselor superioare, în timp ce adeptii feministi sînt mai degrabã anarhisti si rebeli.

Douã trãsãturi comune caracterizeazã fenomenul vrãjitoriei în acest context: mai întîi, el este inclus în cadrul vrãjitoriei contemporane, în al doilea rînd, practicantii sãi sînt în majoritate femei. Pentru a analiza mai bine acest fenomen, vom apela mai întîi cu titlu general la douã modele explicative – unul în ce priveste fenomenul contemporan al vrãjitoriei, celãlalt relativ la modelul unei religii preponderent feminine.Primul model este constituit de analiza socio-antropologicã a lui Claude Rivière asupra vrãjitoriei contemporane. În opinia lui Rivière, patru sînt caracteristicile vrãjitoriei astãzi:

Mai întîi, vrãjitoria a pierdut o parte din coerenta sa de altãdatã ca urmare a slãbirii credintei în diavol, însã se mentine ca variantã a unui sistem de credinte, de reprezentãri si de practici. Apoi, demonicul se refugiazã în povesti si legende; autonomizîndu-se, evenimentul vrãjitoresc suscitã rumoarea si circulã sub formã de poveste. În al treilea rînd, se poate spune cã existã mai degrabã persoane vrãjite decît vrãjitori, iar interesul celui vrãjit (subiect al unor nenorociri repetate) se îndreaptã mai degrabã asupra mijloacelor de protectie si apãrare împotriva vrãjilor. În fine, vrãjitoria se raporteazã la ceea ce se poate numi circulatia fortei vitale, respectiv capacitatea individului de a-si asigura supra­vietuirea economicã si socialã. Cel ce desface vraja devine astfel vrãjitorul vrãjitorului.

Al doilea model se referã la ceea ce Susan Starr Sered numeste “religiile dominate de femei”. Ea subliniazã cã, desi impactul genului asupra religiei este unul limitat (religiile femeilor nefiind diferite în mod esential de cele ale bãrbatilor), el este totusi unul semnificativ în ce priveste felul în care sînt imaginate fiintele supranaturale, modul în care sînt performate ritualurile, etc.

În opinia lui Susan Starr Sered, urmãtoarele trãsãturi caracteri­zeazã cu precãdere religiile dominate de femei:

Ceea ce caracterizeazã detinerea autorirãtii în religie de cãtre femei este accentuarea personalitãtii sau a puterilor supranaturale mai degrabã decît ierarhia sau conducerea unui cult/bisericã.

Femeile sînt atrase de religiile salvãrii si mai putin de religiile care au o orientare decis militantã sau politicã.

Religiile dominate de femei se caracterizeazã printr-o orientare cãtre lumea de aici care neutralizeazã diferenta dintre sacru si profan. În consecintã, divinitãtile venerate de femei sînt în mare mãsurã imanente.

Religiile dominate de femei tind sã punã un accent mai mare pe ritual decît pe teologie.

Femeile sînt preocupate în special de stabilirea si mentinerea conexiunilor (dupã modelul relatiilor de familie); astfel, o mare parte din ritualurile feminine au în vedere hrana sau vindecarea.

În fine, temele esentiale si comune tuturor religiilor dominate de femei sînt maternitatea si dominatia patriarhalã.

Cele douã ramuri principale ale vrãjitoriei britanice pot fi întelese mai bine dacã încercãm sã le raportãm la consideratiile lui Rivière si ale lui Susan Starr Sered, precizînd atît asemãnãrile cît si diferentele fatã de cele douã modele schitate:

Astfel, Diavolul a dispãrut complet din sistemul de reprezentãri al vrãjitoriei contemporane. În cazul religiei Wicca, cele douã zeitãti alcãtuiesc un cuplu mai degrabã complementar decît polar, iar în cazul vrãjitoriei feministe Zeita include aspecte atît benefice cît si malefice, ea întruchipînd simultan viata, moartea si renasterea. Acest lucru însã, departe de a slãbi coerenta internã a sistemului de credinte si practici, îl consolideazã. Practicantii nu se mai simt obligati sã motiveze originea rãului în lume, nici sã dezvolte teorii asupra liberului arbitru, ci se pot concentra asupra tehnicilor efective de eliminare a rãului concret si prezent (care vizeazã, de pildã, structurile inerente ale patriarhatului, cum este cazul în vrãjitoria feministã).

 

< Precedent		Urmator >