Tãrîmul zeitelor este cerul, pãmîntul si lumea sub-pãmînteanã. Conceptul de principiu divin feminin este manifestat în formã umanã, animalã si abstract-simbolicã. Manifestãrile lui sînt pretutindeni, venerarea lui fiind legatã de ciclul infinit al vietii, mortii si renasterii. Regãsim aici atît ideea imanentei zeitei în naturã, cît si conceptul de ciclicitate valorificat în vrãjitorie.

Principiul masculin, apãrînd ca animal sau ca falus, servea la regenerarea puterilor zeitei. Însã principiul feminin era considerat creator si etern, în timp ce cel masculin era privit ca spontan si efemer. Primul caz este cel îmbrãtisat de traditia Wicca, pentru care femininul si masculinul sînt polaritãti complementare, în timp ce partea a doua a afirmatiei îsi gãseste ecou mai degrabã în vrãjitoria feministã.

Preponderenta figurinelor feminine descoperite în sanctuare sugereazã cã activitãtile religioase cãdeau în mare parte, dacã nu exclusiv, în sarcina femeilor. Or, ambele traditii ale vrãjitoriei sînt centrate în mai mare mãsurã pe femei decît pe bãrbati.

Practicile religioase elaborate de femei includeau în dezvoltarea ritualului cele patru elemente: aerul (esente parfumate), pãmîntul (pîinea si obiectele din lut), focul (opaitele si cuptoarele) si apa (lichidul din vase). Desi, fireste, cele patru elemente joacã un rol privilegiat în istoria generalã a umanitãtii, nu e lipsit de interes sã observãm cã majoritatea ritualurilor vrãjitoresti includ trasarea unui cerc care este marcat de cele patru puncte cardinale, în care sînt plasate în mod simbolic cele patru elemente: apã, aer, pãmînt, foc. Muzica, dansul, ofrandele, mãstile, riturile care implicau pîinea si bãutura jucau si atunci ca si acum un rol însemnat în economia ritualului.

Ce anume s-a întîmplat o datã cu venirea triburilor indo-europene si a zeitãtilor lor masculine si rãzboinice? Marija Gimbutas presupune o hibridizare treptatã a celor douã culturi. Zeii învingãtorilor au ocupat astfel pozitia principalã în panteon, în timp ce zeitele vechii Europe si-au modificat atributele si functiile ocupînd locul secund: zeita Atena este fosta zeitã-pasãre, Hera, mostenitoarea zeitei-sarpe, a devenit sotia lui Zeus etc. “Religia veche europeanã centratã pe cultul zeitãtilor feminine a devenit clandestinã si a fost continuatã de populatia subjugatã, în primul rînd de bunica si de mama familiei. Cîteva dintre vechile traditii, în special cele legate de ritualurile nasterii si mortii ori fertilitãtii pãmîntului au continuat în cîteva regiuni chiar pînã în zilele noastre”.

Este posibil ca o parte din aspectele vechii religii europene sã fie recuperate, într-o formã sau alta, de cãtre neopãgînismul contempo­ran, în special în cadrul traditiilor vrãjitoresti.

Vrãjitoria în contextul spiritualitãtii New Age

Legãtura dintre vrãjitorie si New Age este evidentiatã de vrãjitoarea Argante, care aratã cã o parte a miscãrii feministe, avînd contingente cu neopãgînismul anti-crestin si cu miscarea ecologicã se transformã în cult al vrãjitoarelor, participînd ca atare la spiritualitatea New Age.

Spiritualitatea New Age este o parte a ceea ce în antichitate fusese numit gnosis si care reapare astãzi sub forma unui neognosticism cu diverse denumiri: teosofie, antroposofie, miscarea Graalului, scientologie. Pentru Hermann Sculze-Berndt, existã cinci trãsãturi definitorii ale acestei spiritualitãti: depersonalizarea lui Dumnezeu; divinizarea panteistã a omului; derealizarea lumii, realitatea obiectivã fiind declaratã iluzie si loc de joacã al spiritului pur; propovãduirea mîntuirii, de fapt a automîntuirii prin diferite tehnici de dobîndire a stãrii de iluminare; identificarea rãului cu starea de ne-iluminare spiritualã.

Ceea ce se petrece sub denumirea de New Age nu mai este o simplã religie, ci o miscare socialã soteriologicã, “o miscare a constiintelor cutremurate de perspectiva dezastrului global ce pîndeste omenirea în cazul continuãrii istoriei sub vechea paradigmã a ratiunii burgheze”. Altfel spus, se preconizeazã abolirea paradigmei carteziene a Erei Pestilor si instituirea paradigmei holiste a Erei Vãrsãtorului, care se va petrece simultan cu o înnoire lãuntricã a omului.

Vom încerca în încheierea acestei lucrãri sã vedem în ce fel se încadreazã vrãjitoria în acest complex mistico-esoteric care este spiri­tualitatea New Age. Tibusek considera cã existã patru trãsãturi comune a tuturor grupãrilor miscãrii New Age:

1) Lumea vizibilã, materialã nu e singura realitate. Aceastã afirmatie nu este dezmintitã de “traditia reinventatã a vrãjitoriei”, însã în cazul acesteia din urmã se manifestã ceea ce Susan Starr Sered numea o orientare centratã pe lumea de aici, implicit lumea vizibilã si materialã.

2) Lumea e un sistem holistic, în care omul e închis. Divinitatea e identicã cu universul, acesta fiind trupul ei. Omul este de sorginte divinã (o pãrticicã de divinitate). Cu aceste consideratii vrãjitoria contemporanã nu poate fi decît de acord: zeita/zeul sînt imanenti acestei lumi, pãmîntul este trupul ei/lui, respectiv o totalitate organicã din care omul face parte la rîndul sãu.

3) În om sãlãsluieste (în paraginã) un potential care trebuie desfãsurat prin meditatie si diverse psihotehnici. Aceastã afirmatie vine în continuarea practicilor vrãjitoresti de initiere a adeptilor si de revelare a propriilor puteri ascunse în interior. Pe lîngã meditatie (care joacã un rol important în special în traditia Wicca, existînd cãrti si manuale în care sînt propuse diverse tipuri de meditatie) sînt preferate de regulã ritualurile colective (de vindecare, de încãrcare energeticã etc.).

4) Toti adeptii New Age cred în venirea unei ere noi, în care acest potential va fi pe deplin desfãsurat si va produce efecte benefice. În functie de traditie, adeptii vrãjitoriei împãrtãsesc aceastã convin­gere. De pildã, vrãjitoarele feministe asteaptã venirea unei epoci în care domnia patriarhatului sã fie abolitã. Probabil cã aceastã componentã eshatologicã diferã în ce priveste modul concepere al noii ere.

La toate acestea se poate adãuga faptul cã ambele tipuri de organizatii – atît cele new-age-iste cît si cele vrãjitoresti – preferã o structurã în retea, evitînd ierarhiile exterioare si rigide ale paradigmei carteziene.

Dupã cum se poate observa din consideratiile de mai sus, vrãjitoria se încadreazã printre grupãrile ce se reclamã de la spiritualitatea New Age. Existã însã unele trãsãturi care diferentiazã vrãjitoria de celelalte miscãri new-age-iste. Mai întîi, spiritualitatea New Age privilegiazã dimensiunea spiritualã a mîntuirii omenirii în termeni de trezire sau de iluminare. Dimpotrivã, vrãjitoria – în principal cea feministã, este tentatã mai degrabã sã denunte gîndirea “dualistic-patriarhalã” aflatã îndãrãtul unor concepte opuse de tip spirit-materie si sã încerce o reabilitare a termenului defavorizat.

În al doilea rînd, miscarea New Age este extrem de complexã – ea angajeazã un aparat teoretic la nivelul unei filosofii a transfomãrii, a unei noi fizici a ordinii implicite si a unor paradigme noi în psihologie, psihiatrie si pedagogie. Traditia reinventatã a vrãjitoriei nu presupune nimic de acest gen, în ea prevalînd dimensiunea practicã, efectivã, cea care face lucrurile sã se întîmple fãrã a se mai întreba dupã care sînt consecintele lor ontologice sau epistemologice.

Concluzii

Vrãjitoria contemporanã anglo-saxonã este una dintre componentele “nebuloasei mistico-esoterice”. Ea are un statut aparte atît printre practicile contemporane ale vrãjitoriei cît si printre religiile dominate de femei. Dintre curentele filosofice recente se înrudeste îndeaproape cu ecofeminismul, cu care împãrtãseste o parte dintre presupozitiile constitutive si din preocupãrile politice. Dintre curente religioase se învecineazã cel mai bine cu neopãgînismul, din care de altfel s-a si desprins. Pe aceastã filierã, rãdãcinile sale par a trimite nu atît la vrãjitoria medievalã europeanã (fatã de care manifestã un dezacord important prin eliminarea Diavolului) cît la mai vechiul fond de credinte ce au caracterizat civilizatia matriarhalã a Vechii Europe. În fine, vrãjitoria face o figurã aparte si în contextul spiritualitãtii New Age, în care se integreazã prin perspectiva sa holisticã si de care se distanteazã prin orientarea sa necentratã pe spiritual.