Rac- casa a XI-a in Pesti
Racul este cel care il percepe pe Dumnezeu la nivel de emotie, mai putin rational si mai mult dincolo de cuvinte. Pentru rac este naturala credinta in divinitate. El nu pune nici o clipa la indoiala existenta lui Dumnezeu si nici nu vrea dovezi ca sa isi demonstreze ca Dumnezeu este o realitate imuabila. Racul este in stare sa aplice in viata de zi cu zi tot ceea ce invata din cartile sfinte, toate legile si toate poruncile. El poate fi cel care ajunge sa traisca legea iubirii si pe cea a iertarii in raport cu orice om pe care il cunoaste, dar mai ales in raport cu cei dragi lui. De fapt credinciosul rac ajunge ca in timp sa priveasca toti oamenii ca pe fratii si surorile lui din marea familie a umanitatii. El va fi totusi un pic prea inchistat in ideea de a se sacrifica pentru altii si va avea chiar uneori tendinta de a-si “salva spiritual semenii” cu orice pret si uneori cu forta. Religia ii poate oferi racului linistea aceea interiora in care sa isi poata gusta emotiile in voie. Si cu toate acestea racul poate capata curajul de a pasi si pe cai nebatatorite, mai ales ca inima ii da ghes sa caute mereu ceea ce nici ea nu stie exact, dar ceea ce simte mereu ca exista. Daca are puterea de a nu cadea in sine si de a ramane cu inima treza si impacata, fara tristeti inutile, racul poate ajunge sa il realizeze pe Dumnezeu si altfel decat religios. Racul va fi capabil sa transmita si altora emotia de Dumnezeu sa prilejuiasca intalnirea cu divinul din viata oricui. In casa racului Dumnezeu isi va face mereu loc cu simbolurile pe care le presupune, dar mai ales prin atmosfera de “acasa” cu care el stie sa inconjoare pe oricine ii trece pragul. Pentru el credinta devine un mod de viata si stie ca orice s-ar intampla, orice vine spre el si ai lui este o expresie a vointei celei inalte. Racul va fi cel care va putea sa ajunga la stadiul de a sluji cu bucurie celor din jur si de a le fi indemna pentru a porni si ei pe calea spirituala. Cand se simte racul cel mai aproape de Dumnezeu, cand se roaga in taina casei sale la adapost de toti si toate.
Leu- casa a IX-a in Berbec
Pentru leu religia si spiritualitatea pot fi la inceput niste preocupari care sa il scoata in evidenta din multime, lucruri oarecum exterioare care sa ii permita sa manifeste un fel de putere si dominare in grupurile in care se afla. Treptat si mai ales dupa ce viata ii da lectiile prin care sa il invete ca Voia lui Dumnezeu este intodeauna mai presus de vointa proprie, Leul incepe sa capete un interes real fata de religie si spiritualitate. Leul fiind zodie de foc, solara, imbratiseaza usor religia si modalitatile ei bine inchegate de a organiza viata unui om. Ii vine relativ usor sa respecte anumite reguli, dar si sa le incalce pe altele. Mai degraba ii este usor sa impuna legile altora si sa ii faca pe acestia sa se supuna lor. Este si asta o calitate pana intr-un punct. Leului, cu pretentii de fiinta religioasa iti vine sa ii spui sa practice mai des ceea ce predica. Printre lei poti gasi si multi atei care, suparati fiind ca Dumnezeu indrazneste sa nu faca ce zic ei, ajung sa ii nege existenta. Altii ar vrea chiar sa instituie noi religii in care ei sa fie zeii si astfel sa se asigure de supunerea totala a celor din jur. Este o metafora fireste, dar cei care au leii in viata lor, stiu despre ce vorbim in randurile de mai sus. Leul este capabil, chiar foarte capabil sa faca saltul de la religie la spiritualitate, de la Ego la Sine si de la el la ceilalti. Generozitatea cu care soarele incalzeste deopotriva pe oricine poate fi usor adoptata de Leu ca si mod de viata. El poate deveni un pionier si un deschizator de drumuri spirituale, poate sa treaca la actiune spirituala cu un entuziasm molipsitor si greu de egalat. El nu va obosi pe calea spirituala si va reusi sa le dea din energia sa si celor din jur. Poate face totusi gresala de a crede ca acea cale pe care se afla el este calea cea adevarata si poate incerca sa convinga pe oricine de adevarul sau. Asta il poate insingura la un moment dat ceea ce nu e neaparat rau caci astfel poate avea sansa de a invata sa nu il mai impuna pe Dumnezeu ci sa se multumeasca doar sa il traiasca in viata de zi cu zi. Cel mai aproape de Dumnezeu se simte leul atunci cand reuseste sa isi manifeste generozitatea fata de semeni fara a cere nimic in schimb!
Fecioara- casa a IX-a in Taur
Fecioara este cea care face tot ceea ce spune religia pentru a fi in randul lumii. Va fi in stare sa tina posturi, sa bata matanii sa dea acatiste, sa se roage, dar cel putin la inceput ii va fi mai greu sa aplice si principiile religioae care tin mai mult de legea iubirii. Pentru ea va fi important sa se simta confortabil intr-un sistem relgios pe care sa il imbratiseze fara a-si mai dori altvceva vreodata. Nu ii plac provocarile in acest domeniu si face tot ce poate pentru a nu schimba nimic in practicile sale religioase. Fiind o zodie de pamant poate fi destul de reticenta la schimbari sau la actiune si poate fi relativ destul de inclinata spre a judeca pe cei care nu ii impartasesc convingerile religioase. La asta se adauga si tendinta naturala de a cicali si a fi extrem de critica si de neiertatoare. Totusi lucrurile acestea dispar ca prin farmec in clipa in care Fecioara printr-o minune interioara, reuseste sa treca de aparente si conveniente, de dogme si judecati pentru a pasi tematoare la inceput, pe calea spirituala unde nimic nu mai este previzibil si controlabil, unde exista numai o vointa, cea divina si o singura directie- Dumnezeu! Fecioara astfel poate avea acces la trairi profunde si la o cunoastere care sa il faca pe Dumnezeu, extrem de palpabil si de concret. Ea se poate pune pana la urma in slujba celorlalti fara a le cere sa faca si sa fie ceea ce este si face ea. Fecioara pe calea spirituala capata acces la ceea ce inseamna tehnici de alchimie interioara cand pamantul alcatuirii sale se rafineaza treptat si devine lumina. Daca reuseste sa treaca de posesivitatea fata de propriul sistem si de a crede ca doar acesta este cel mai bun, daca invata sa ierte si sa nu mai judece, fecioara devine o fiinta de o spiritualitate stabila si profunda pe care nimeni si nimic nu o poate convinge ca nu exista Dumnezeu. Ea poate face din cercetarea spirituala chiar una stiintifica si se poate angrena in tot felul de experimente pentru a se intelege mai bine in raport cu divinitatea si pentru a-l intelege mai bine pe Dumnezeu. Cel mai bine il simte fecioara pe Dumnezeu cand se apleaca cu credinta asupra unui lucru de migala, perfect si fara aseamanare.