Home
EFECTELE FOLOSIRII DROGURILOR SI A ALTOR SUBSTANTE CE CREEAZA DEPENDENTA Imprimare E-mail
Index articole
EFECTELE FOLOSIRII DROGURILOR SI A ALTOR SUBSTANTE CE CREEAZA DEPENDENTA
Pagina 2
Tinerii, dar şi mulţi adulţi de pe această planetă sunt dependenţi de substanţe care îi duc pe cei care le folosesc în planurile astrale joase. În tărâmurile astrale joase, consumatorii sunt agăţaţi şi prinşi de entităţi astrale care au nevoie de energiile lor ca să poată supravieţui, determinând astfel cauza principală a dependenţei. Cei care se complac în folosirea la nesfârşit a acestor substanţe creează aceste energii distorsionate în copul emoţional şi în alte corpuri subtile. Aceste entităţi au o conştiinţă proprie. Sunt reale şi vii, trăind într-o conştiinţă de energie joasă care devine din ce în ce mai agresivă în încercarea sa de a obţine control asupra energiilor celor care folosesc aceste substanţe. În timp, folosindu-le în mod regulat, entităţile cresc în număr şi în putere în câmpul energetic al gazdelor.  

Channel de Aurelia Louise Jones – Telos Volumul II

Traducere de Monika Szavai © http://www.lucratorul-in-lumina.com

Aceste entităţi, de o conştiinţă vibraţională foarte joasă, au atât de puţină lumină şi energie proprie, încât ele trebuie “să se agaţe” de fiinţe umane “doritoare” şi să producă dorinţe necontrolate şi pofte în corpurile emoţionale ale acestora ca să poată supravieţui. Poftele sunt rădăcinile fundamentale ale dependenţei, create de entităţi din planurile astrale ce au nevoie să vă sugă lumina şi energiile ori de câte ori au ocazia, ca o metodă de a-şi asigura propria existenţă. Se poate spune că dependenţele voastre sunt “rezolvările lor”. Acest concept, legat de formarea numeroaselor nivele şi tipuri de dependenţă, nu este înţeles prea bine. Dacă ar fi fost, foarte puţini dintre voi aţi fi interesaţi în folosirea substanţelor ce creează dependenţă, chiar şi a ţigărilor şi alcoolului.

…..
Ele sunt un rezultat al conspiraţiei fraţilor întunecaţi, al căror scop este să oprească sau să încetinească evoluţia acestei întregi generaţii. Există grupuri foarte mari de entităţi care îşi aşteaptă “victimele doritoare”, situate în locuri unde oamenii se adună pentru a inhala sau folosi aceste substanţe.

Dacă aţi putea observa din perspectiva noastră, veţi vedea fără doar şi poate că orice persoană care se complace în folosirea acestor substanţe invită întregi legiuni de entităţi. Ele se agaţă de voi şi aproape vă torturează emoţional ca să vă incite să vă complaceţi în continuare în folosirea substanţelor. Ele sunt ca nişte vampiri înfometaţi întrecându-se care să pună mâna pe pradă. În cazul marihuanei, dependenţa nu provine decât în mică parte de la planta în sine, ci provine de la entităţile care se lipesc de cei care folosesc aceste substanţe. Aceasta este principala cauză a torturii şi chinului create de dependenţă.


Cum arată aceste entităţi?

Vă voi descrie aceste entităţi. Ele arată ca un fum gros şi pot avea o lungime cuprinsă între 2-6 m şi au o formă uşor asemănătoare cu cea a unui şarpe. Ele cresc şi se dezvoltă pe măsură ce energia lor se încolăceşte în jurul celor patru corpuri: fizic, emoţional, mental şi spiritual, ale celor care folosesc aceste substanţe. Principalul corp afectat este corpul emoţional şi este imprimat cu o poftă constantă de droguri, de către entităţile astrale care există în acea vibraţie.

Această folosire şi dependenţă creează de cele mai multe ori schimbări de personalitate şi distrugerea caracterului. Sufletul se depărtează din ce în ce mai mult de scopul încarnării sale şi de “sinele real”. Cei care îşi petrec viaţa în acest stadiu alterat de conştiinţă s-ar putea să experimenteze mai multe încarnări viitoare pentru a se putea reîntoarce la stadiul de conştienţă pe care l-au avut înainte de folosirea drogurilor. Vor suferi mai mult ca sigur o regresie a evoluţiei personale.

…….

Cum este afectată aura?

Din perspectiva noastră, când privim o persoană care este un copil al iubirii, luminii şi inocenţei, aura prezintă o frumoasă emanare a tuturor culorilor iubirii, a celor şapte raze şi a luminii aurii. Radiază în diferite nuanţe şi tonuri şi prezintă un frumos tipar geometric de culori de înaltă vibraţie. Şi aceasta deoarece culorile minunate ale lui Dumnezeu îşi găsesc reprezentanţa în întregul spectru al curcubeului.

Când priveşti aura unei persoane care foloseşte marihuana sau orice alte droguri, observi tipare distorsionate de nuanţe roşii de mânie şi nuanţe foarte urâte de verde, care nu reprezintă armonia şi iubirea. Există de asemenea, peste tot în jurul aurei, numeroase pete de culoare neagră şi maro. De cele mai multe ori, frumosul tipar geometric original al aurei nu mai există. Prezintă nuanţe tulburi/murdare, deoarece culorile sunt foarte distorsionate. Şi veţi vedea de asemenea grupuri de entităţi, asemănătoare unui fum şerpuitor, încolăcite în jurul fiecărei părţi a corpului. Plexul solar şi inima sunt sufocate de aceste entităţi şi de frecvenţa lor energetică joasă. Corpul eteric şi aura celor care folosesc substanţe ce creează dependenţă nu este o imagine plăcută. Dacă le-am putea arăta acestor persoane aura lor, comparativ cu aura pe care am descris-o mai sus, ar fi şocaţi şi probabil 90% din ei ar înceta pe loc să mai folosească aceste substanţe.

…..


 
< Precedent   Urmator >