Într-o introducere de pe coperta colorată generos a cărţii, care a fost publicată în 15 iunie 1959 editorii afirmă: Când a fost publicată cartea Cel de-al treilea ochi, a avut loc o contradicţie de opinii care îi interesează atât pe experţi, cât şi publicul în general. Aserţiunea autorului care, oricât ar fi fost de englez la naştere, a avut corpul posedat de unlama tibetan, a părut în mod clar absurdă multora. În ciuda acestor aspecte, puţine persoane au citit cartea fără a avea un mare respect faţă de inegalabila sinceritate a autorului. În ceea ce priveşte cunoaşterea intimă a vieţii tibetane, pe care experţii au fost incapabili să o nege, şi , mai ales, pentru adevărul povestirilor sale, în mod straniu atât de convingătoare. În noua sa carte el tratează plecarea dintr-o lamaserie din Lhasa în timpul războiului din Chungking. (Harry Langmuir)

Daily Mail , 30 aprilie 1959

Nici un păcălit - afirmă falsul lama

Lobsang Rampa, alias Cyril Henry Hoskins, a negat dezvăluirea ziarului Daily Mail precum că ar publica un nou fals literar. Primul fals a fost cartea sa “Al treilea ochi” care l-a răsplătit cu 40000 de lire sterline pe falsul lama tibetan. Din ascunzişul său secret din Canada, ieri a trimis următoarea telegramă agenţilor săi Heats & Co, în Mayfair: … dezgustat de persecuţiile publiciştilor care m-au făcut să-mi schimb încă o dată locuinţa. Nu daţi adresa mea. Ambele cărţi sunt autentice, cum va fi şi cea de-a treia care suferă deja de persecuţiile ziarelor.

Persecuţia se referă la raportul unui detectiv particular, apărut în Daily Mail, care îl demasca acum 18 luni. Acum lama, fiul unui mecanic de locomotivă, aşteaptă să-şi vadă cartea publicată, în iunie anul acesta la o editură londoneză. Primii săi editori au refuzat politicos să o facă. (Corespondenţă)

Motivul pentru care i-au fost totuşi publicate cărţile este unul foarte interesant şi instructiv.

Secker & Warburg, cunoscuţi arhitecţi britanici , nu aveau cunoştinţe minime sau expertienţă în teoriile psihice şi oculte şi cu atât mai puţin în cele orientale. Astfel, când ei au primit manuscrisul lui Lobsang Rampa împreună cu o scrisoare de la acelaşi Rampa care spunea că domnul Charles Gibbs-Smith de la Muzeul Victoria şi Albert l-ar recomanda în particular editorilor, ei, prudenţi, nu numai că au pus consultanţii lor să citească cartea, dar au cerut să fie examinată şi de trei personaje eminente, care au analizat cartea amănunţit, erau chiar trei bărbaţi care, în Marea Britanie, aveau cele mai bune cunoştinţe despre Tibet. Ei erau:

1. Sir Hug Richardson, un scoţian care locuia la Edinbourgh, ultimul diplomat englez în Tibet, înainte ca acesta să fi fost invadat de China comunistă. El este un eminent cercetător al limbii tibetane şi autorul Dicţionarului de cuvinte tibetane editat de Universitatea din Oxford.

2. Domnul Marco Pallis, eminent explorator şi alpinist, care a făcut numeroase ascensiuni în Tibet. El cunoştea bine Tibetul şi pe tibetani, având o cunoaştere excelentă a limbii şi tradiţiilor lor.

3. Doctor David Snellgrove, profesor de limba tibetană la ªcoala de Limbi Orientale a Universităţii din Londra şi autor a zeci de cărţi despre limba tibetană, religie, literatură, etc. În calitatea de cercetător al acestui domeniu, el poate fi considerat în acelaşi plan cu faimosul profesor Tucci din Roma, expert în Tibet şi tibetani.

Aceşti trei erudiţi au citit cartea pe care au definit-o drept un fals evident. Însă, era scrisă foarte bine, iar Lobsang (cel cu inima bună), avea o imaginaţie extrem de fertilă. El putea să scrie o carte bună. Astfel, când editorilor li s-a adus la cunoştinţă de către cei trei experţi că acea carte era un fals ei au continuat demersurile necesare publicării, deoarece ştiau că le va aduce mulţi bani. ªi aşa a fost! Cu atât mai mult cu cât Sir Hug Richardson, dr. David Snellgrove şi domnul Marco Pallis scriseseră ei înşişi cărţi excelente despre Tibet, nimeni nu le-a cumpărat şi cu atât mai puţin nu le-a citit. ªi iată acum un impostor care a scris un fals devenit peste noapte bestseler!

Astfel ei s-au decis să-l demaşte, iar pentru aceasta au angajat un detectiv particular. După un anumit timp Sir Hug Richardson a trimis autorităţilor raportul detectivului particular despre Cyril Hoskins. Toţi trei erau, fără îndoială, geloşi pe succesul acelui mistificator. Descoperirile detectivului au fost foarte amuzante. Se părea că Cyril Hoskins nu mai făcuse nici o muncă serioasă în viaţa sa şiu nici nu trecuse graniţele Marii Britanii.

Când a început al doilea război mondial, el era angajat ca funcţionar într-o micuţă companie londoneză de expediţii navale, în City. Birourile firmei au fost distruse de avioanele germane în timpul incursiunilor în Londra, astfel birourile au fost evacuate în Weybridge în Surrey. Chiar şi acolo Hoskins a fost remarcat prin comportamentul său excentric. El mergea la plimbare cu o pisică ţinută în lesă precum un câine şi se prezenta Doctor Kuan-So, chinezul. Opinia locală generală era că acel domn era nebun de legat. Nu se mai auzi nimic despre el până la publicarea primei sale cărţi. Toată publicitatea făcută în ziare îl deranjă pe Guru într-un mod considerabil, astfel că, părăsi Marea Britanie împreună cu un mic număr de discipoli şi se mută la Dublin. Ziarele l-au atacat din nou la scurt timp publicând şi unele fotografii făcute la Dublin. Aşezată, într-o atitudine de adoraţie, era o tânără şi atrăgătoare femeie pe care a luat-o cu el, împreună cu alţi discipoli, şi despre care se spunea că fusese soţia unui bărbat cu mult mai în vârstă decât ea. Cred că se amintea că acesta din urmă fusese un personaj al armatei engleze care era un Chela, un discipol al Maestrului şi care acum rămăsese în Marea Britanie.

Într-un timp scurt un alt val de cărţi de succes despre Tibet a ieşit de sub prolifica pană a maestrului. Faptul că el nu cunoştea o singură propoziţie în tibetană a fost înfierat de ziare, ca şi faptul că fizicul său, vocea sa, faţa sa, etc, erau tipice şi complet europene. Astfel el reveni explicând din nou faptul că el nu era tibetan. O, nu! El era un corp european, capturat şi controlat de corpul astral al unui lama tibetan descarnat. Cariera sa a fost urmărită cu mult interes şi au fost citite un număr mare din cărţile sale, care au fost în număr de 12. Una dintre ele este intitulată Doctor în Lhasa. În aceasta se relata că în timpul celui de-al doilea război mondial, Lobsang Rampa a fost în marele oraş chinez din Chungking, în partea occidentală a Chinei, nu departe de Tibet şi ar fi studiat medicina la Universitatea din Chungking. A alege Universitatea din Chungking a fost alegerea cea mai bună, deoarece este foarte dificil pentru persoanele din Marea Britanie, Statele Unite, Canada sau din oricare altă parte a lumii, să ştie unde este acest oraş sau dacă există cu adevărat.

Însă au fost persoane care au petrecut mulţi ani acolo, ca angajaţi ai Ambasadei Angliei care ştiau că în realitate, Universitatea din Chungking nu avea facultate de medicină. Într-o altă carte a sa el vorbea despre bunica sa şi o numea Bunica Rampa! Acest lucru însemna că el găsise foarte des numele de Rampa în cărţile citite şi se gândise că ar putea fi un diminutiv. Nu ştia că acesta însemna aspirant la Divinitate!

El şi discipolii săi nu mai rămaseră la Dublin. Banii nu-i lipseau cu siguranţă şi se îndreptă, pentru o mai mare siguranţă, către Canada deoarece atunci era mai uşor. Acolo a rămas cu femeia sa şi cu alte Chela pentru mulţi ani, scriind multe cărţi şi acumulând o mare avere. A murit şi un detectiv particular a reuşit să obţină o copie a certificatului său de deces. Autorităţile canadiene neştiutoare au fost păcălite cu uşurinţă de el (ce ştiau ele despre Tibet) şi în certificatul său de deces scrie: locul naşterii - Tibet.

Cu câţiva ani înainte de moartea lui Lobsang Rampa s-a auzit că domnul Serker de la Secker & Warburg a povestit la radio BBC cum au fost ei păcăliţi de către Lobsang Rampa. După ce ei au semnat cu el contractul pentru prima carte, domnul Secker i-a sugerat lui lama că ar fi fost mai buione să fi scris o scurtă notă în tibetană pentru a fi pusă pe frontispiciul cărţii. Da, a spus Lobsang, este o idee bună, o voi face. Dar, în acea perioadă, cum deja s-a menţionat, era puţin probabil să găseşti un tibetan în întreaga Londra şi, pe de altă parte, nu ar fi putut să meargă la persoane ca Sir Hug Richardson, Dr. David Snellgrove sau domnul Marco Pallis pentru a-i scrie această notă.

După ce a căutat inutil în toată Londra, el s-a prezentat la un chinez oarecare din Soho, fără îndoială într-un restaurant şi l-a rugat să scrie o scurtă frază în chineză, apoi s-a întors satisfăcut la domnul Secker şi i-a dat-o.

Secker i-a spus: Chiar dacă nu cunoaştem nimic despre Tibet sau despre tibetani, ne dăm seama că această frază este în chineză.

Fără îndoială ei şi-au dat seama că au fost păcăliţi, dar nu au făcut din asta o dramă. Cartea i-a făcut să câştige o mulţime de bani. Bineînţeles că nu au folosit fraza în chineză pe frontispiciu!